Se dau 10.000 de lei acestor români, este cel mai nou ajutor de la stat pentru persoanele în dificultate: care sunt condițiile

de: Alexandru Puiu
19 06. 2023

În ultimele zile, mai multe regiuni ale țării au fost copleșite de inundații, iar locuințele unor românii au fost afectate de dezastre. În acest context extraordinar, autoritățile de la București nu au ezitat și au anunțat o serie de ajutoare pentru victimele viiturilor.

O mare parte a teritoriului României este vulnerabilă la inundații și are de suferit chiar și de pe urma ploilor care, în prezența unui sistem sănătos de canalizare, ar fi ușor trecute cu vederea. Partea bună este că victimele problemelor cauzate de precipitațiile abundente din ultimele zile vor primi totuși o mână de ajutor de la stat, iar mecanismul de compensare va fi simplificat semnificativ față de anii trecuți. Un act normativ în acest scop va fi semnat în zilele următoare, deși sumele și principalul criteriu de acordare au fost deja comunicate.

Noul ajutor de inundații, până la 10.000 de lei pentru români

„Se elimină ancheta socială și se simplifică foarte mult procedura. Printr-o notă de ministru voi putea acorda direct aceste ajutoare astfel încât să ajungă mai repede sumele de bani”, a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi, când vine vorba de simplificarea procedurii de acordare a ajutorului financiar pentru familiile și persoanele singure care au avut de suferit în ultimele zile.

În ceea ce privește sumele acordate, acestea au legătură cu rata de afectare a locuinței:

– 10.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de 75%

– 7.000 de lei pentru un grad de afectare a locuinței de 50%

– 4.500 de lei pentru un grad de afectare a locuinței de 25%

– 2.500 de lei pentru un grad de afectare a locuinței mai mic de 25%

– 1.500 lei pentru fiecare locuință care nu a fost afectată de inundații dar are suferit pierderi de bunuri

Cel puțin în teorie, particularitățile acordării ajutorului vor fi confirmate în această săptămână, urmând ca viramentul efectiv al sumelor să nu întârzie prea mult după.